20 octombrie 2010

Podul de piatră

jocul podul de piatra, jocuri copii, poza de pe picasaweb.google.com
Vârsta jucătorilor. De la 3 ani în sus

Numărul copiilor . Jocul se joacă cu de la 5 jucători în sus.

Obiective.
Îşi dezvoltă atenţia, urechia muzicală.

Spaţiul de joacă. Nu necesită un spaţiu mare de joc. Se poate şi în cameră.

Materiale necesare. Nu sunt necesare.



Cum se joacă “Podul de piatră" Jocul se joacă pe cântecelul:

“Podul de piatră s-a dărâmat/A venit apa şi l-a luat/
Vom face altul pe râu, în jos/Altul mai trainic şi mai frumos”

În timpul cântecelului, doi copii care stau faţă în faţă îşi ţin mâinile împreunate şi ridicate formând un pod. Ceilalţi copii trec pe sub "pod" (mânuţele celor 2 copii) cântând. În clipa în care ultimul cuvânt din cântecel va fi pronunţat (cuvântul “frumos” în cazul nostru) cei 2 copii vor lăsa mâinile în jos , prinzând copilul care trecea pe sub pod în braţele lor. Acel copil nu va mai trece pe sub pod, va sta în spatele unuia dintre cei 2 copii şi va aştepta până când toţi ceilalţi copii vor fi prinşi şi vor face parte din zidul podului (aşezându-se alternativ de o parte şi de alta în spatele copiilor).

Varianta: Când copilul este prins la mijloc, cei doi copii trebuie să îşi aleagă ce sunt: banană sau portocală/ alb sau negru/ ; stele sau lună, etc iar copilul prins la mijloc va alege ce vrea. În funcţie de ce alege, acel copil, va sta în spatele unuia dintre cei 2 copii şi va aştepta până când toţi ceilalţi copii vor fi prinşi şi vor face parte din zidul podului. La final, se va face o linie şi va trebuie ca fiecare rând să se tragă unul pe celălalt. Câştigă rândul care nu a trecut de linie sau care nu a căzut până la final.


Muzica


Cantece si Jocuri pentru Copii - Podul de Piatra
Asculta mai multe audio diverse 

* l -am învăţat la grădiniţă, de la doamna Maria Stoica, 1988 - 1991