29 iulie 2011

Războiul ţărilor

jocurile copilariei_la razboi sa vina
tarile, joc cu tarile, jocurile copilariei

Războiul ţărilor este un joc de exterior, pe care mulţi dintre noi l-am adorat în copilărie.

Loc de desfăşurare
  • În parc
  • În grădină cu spaţiu de joacă
  • La ţară, pe un spaţiu intis cu pămănt

Materiale necesare:
  • Cretă sau Băţ tare
  • Minge

Cum se joacă "Războiul ţărilor"
Pe spaţiul de joacă se desenează un cerc mare care va fi „harta lumii”. Apoi, în funcţie de câţi jucători sunt, se împarte, în mod egal, câte o „felie” din cerc, pentru fiecare jucător. Aceasta va fi ţara lui.

Jucătorii îşi aleg câte un nume de ţară, după care aleg o felie unde îşi va scrie locul ţării respective. Apoi, se aşează la el în ţară.

Unul dintre jucători, ales la întâmplare sau de comun acord,  trebuie să arunce mingea în sus (cu cât mai tare, cu atât mai bine) în timp ce strigă:
"Să vină, să vină la război... / Cu turcii şi cu noi ...Angliaaa" sau
“Să tragă, să tragă mâţa de coadă şi porcul de urechi... Argentinaaa".

Ceilalţi jucători fug cât mai departe în timp ce "războinicul" care are ţara strigată trebuie să prindă mingea, s-o aducă la centru şi să strige « stop ! ».

Ca războinic, alegi o ţară pe care vrei să o ataci (de obicei el mai apropiat jucător), ai voie să faci 3 paşi (pornind din ţara ta), după care trebuie să arunci cu mingea în adversar. Dacă îl nimereşti, îi iei o bucată din teritoriu. Dacă nu, îţi ia el din ţara ta.

Câştigă ţara care reuşeşte să cucerească cât mai mult teritoriu.

Există posibilitatea ca jucătorii să decidă cu greu care ce ţară este sau să intervină probleme la împărţirea teritoriului dar dacă se decid regulile de la început, jocul poate să fie unul deosebit de distractiv.